Când te culci întreg și te trezești jumătate

jumatate de om

Ieri m-am culcat om intreg și mulțumit de viața lui.

Azi m-am trezit goală. Pustiită. O jumătate găunoasă de om.
Îmi vine să plâng, să urlu să mă extrag din momentul ăsta.

Ieri am fost la la terapie. Am primit mai mult decât mă așteptam. Nu e rau asta dar acum sunt răscolită.

Am fost citită. Mi s-au vociferat ganduri ascunse și temeri. Mi s-au aratat tristeți enorme. – care acuma sunt libere. Și cu care nu știu ce să fac.

Să îmi aloc timp de plâns? De urlat? De răzvrătit? Când? Cum?
Pentru ce? Nici măcar nu vad (clar) ce m-a doborât.
Știu că sunt fantome din trecut; dar care din cele multe? Și ce vor de la mine? Ce mai pot să fac eu acum cu ele?

Ce faci când te bați cu ceva invizibil și inexistent acum?

Oare oamenii normali au zile din astea?

Când doare

hurt-004

În unele zile mă trezesc de dimineață și doare. Deseori.
Mă spăl pe față și mă văd chircită de durere. Îmi văd mama.

Acum mulți ani mă scuturam bine, îngropam senzația și mergeam mai departe.

Acum câțiva ani nu am mai putut astupa răul.
Am început să caut sursa discomfortului: CINE m-a supărat? Și mă convingeam că nu am motiv real să simt ce simt. Gâtuiam senzația și ea continua să mă gâtuiasă pe mine.

Recent, cand doare, mă uit în mine.
UNDE în corp simt durerea? Mă uit la ea. Disec senzația care o acompaniază. E tristețe? E furie?
Încerc să o respir.
Furia se respiră din picioare, tristețea din șezut.
Țin ochii inchiși. Trag aer pe nas și il scot cu putere pe gura.
Repet până vine valul de lacrimi.
Încerc sa nu îl înăbusesc.

Mă caut pe mine – pe cea de ATUNCI – cea care a simțit ceva și nu a trăit durerea aia.
Mă uit la EA – de obicei sunt eu mică – încerc să vad ce are nevoie.
Plâng cu ea și ma salvez pe mine.
Îi spun un cuvânt bun sau îi dau o îmbrățișare dacă mă lasă.
O las acolo, în întuneric asigurând-o că revin pentru noi.
Ies mai întreagă decât am intrat.

Ăsta e țelul meu. Idealul descărcării.
Tind să amân trăirire astea. Pentru ca dor.
Le amân până mi se aduna prea multe și se revarsă de la sine și atunci mă las să plâng.
Sau le amân până ajung la terapie și acolo nu am încotro.

E un efort mare să răscoleși ce ai astupat.
E o durere complexă pentru că mergi împotriva ritmului firii. TU de acum te obligi pe tine de ATUNCI să faci ceva ce nu vă place nicunuia, ceva ce vă face teribil de vulnerabili.

Din fericirile beneficiile răscolirii sunt imense. Te găsești și îți găsești noi poteci pe care să mergi mai departe. Noi fire epici, noi deprinderi, noi pasiuni.

Procesul e lung și schimbarile pot sa fie sublime sau să socheze.
Ți se poate schimba modul în care te raportezi la tine, ți se poate schimba vocea, ți se poate schimba scrisul. Poți descoperi frici îngropate sau pasiuni uitate.

Când doare TU poți să alegi să devii un TU mai aproape de cine ești cu adevarat.