Exercitiu

try

Eu nu știu să gătesc.
Eu nu pot să umflu roata bicicletei.
Eu nu știu să mă îmbrac.
Eu nu am o culoare preferată.
Eu nu știu ce îmi place.

Eu nu știu cine sunt și ce vreau.

 

Na perfect. Mi-am săpat o groapă de autocompatimire și aleg să ramân în ea de fiecare dată când repet cele de mai sus.
E comod să fac asta. Nu implică efort suplimentar din partea mea și îi obligă pe alții să intervină, să mă salveze.

Ni se repetă de mici că : “Nimeni nu se naște învațat!”
Nu ni se dă continuarea totuși. Cred ca EuStiuToții vieții nostre nu au habar ce urmează dupa “Nu știu” – de fapt ei nu au voie sa nu știe. E rolul lor să știe tot.

Hai că va zic eu ce urmează: dupa NuȘtiu urmează Încerc și Exersez.

Toți știm cum e cu mersul pe bicicletă. Pui mâna pe bicicleta. Cazi. Te ridici și încerci iar. De câte ori e nevoie.

Asta îmi era clar dar ce nu știam eu până recent e că asta se aplică la orice și la tot.

Când nu știi ce îți place încerci tot ce îți apare în drum și decizi acum dacă îți place.

Când nu știi cu ce îți place să te îmbraci mergi în un magazin variat si încerci. Stai ore întregi, iei kilograme de haine și încerci. Eu am facut asta cu un SH mare în care erau toate culorile, materialele, pattern-urile posibile.

Când mănânci acelasi 3 feluri de mâncare și asta te nemulțumește – încerci orice mâncare nouă care îți apare în cale.

Ce faci e să exersezi tot ce te nemulțumește:

  • Empatia
  • Creșterea copilului
  • Iubirea
  • Alimentația – mâncatul și postul
  • Somnul
  • Meditația
  • Relaxarea
  • Liniștea
  • Agitația

Le exersezi pe toate și te uiți în tine – notezi sau reții ce simți.  Ieși din zona de confort.

Procesul e iterativ și continuu și la sfârșit te vei descoperi pe tine.

Ar fi trebuit să fii lăsat și susținut să faci asta în copilărie dar acum nu e deloc târziu. Acum e perfect!

Azi e perfect!

Exersează!

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s