Când doare

hurt-004

În unele zile mă trezesc de dimineață și doare. Deseori.
Mă spăl pe față și mă văd chircită de durere. Îmi văd mama.

Acum mulți ani mă scuturam bine, îngropam senzația și mergeam mai departe.

Acum câțiva ani nu am mai putut astupa răul.
Am început să caut sursa discomfortului: CINE m-a supărat? Și mă convingeam că nu am motiv real să simt ce simt. Gâtuiam senzația și ea continua să mă gâtuiasă pe mine.

Recent, cand doare, mă uit în mine.
UNDE în corp simt durerea? Mă uit la ea. Disec senzația care o acompaniază. E tristețe? E furie?
Încerc să o respir.
Furia se respiră din picioare, tristețea din șezut.
Țin ochii inchiși. Trag aer pe nas și il scot cu putere pe gura.
Repet până vine valul de lacrimi.
Încerc sa nu îl înăbusesc.

Mă caut pe mine – pe cea de ATUNCI – cea care a simțit ceva și nu a trăit durerea aia.
Mă uit la EA – de obicei sunt eu mică – încerc să vad ce are nevoie.
Plâng cu ea și ma salvez pe mine.
Îi spun un cuvânt bun sau îi dau o îmbrățișare dacă mă lasă.
O las acolo, în întuneric asigurând-o că revin pentru noi.
Ies mai întreagă decât am intrat.

Ăsta e țelul meu. Idealul descărcării.
Tind să amân trăirire astea. Pentru ca dor.
Le amân până mi se aduna prea multe și se revarsă de la sine și atunci mă las să plâng.
Sau le amân până ajung la terapie și acolo nu am încotro.

E un efort mare să răscoleși ce ai astupat.
E o durere complexă pentru că mergi împotriva ritmului firii. TU de acum te obligi pe tine de ATUNCI să faci ceva ce nu vă place nicunuia, ceva ce vă face teribil de vulnerabili.

Din fericirile beneficiile răscolirii sunt imense. Te găsești și îți găsești noi poteci pe care să mergi mai departe. Noi fire epici, noi deprinderi, noi pasiuni.

Procesul e lung și schimbarile pot sa fie sublime sau să socheze.
Ți se poate schimba modul în care te raportezi la tine, ți se poate schimba vocea, ți se poate schimba scrisul. Poți descoperi frici îngropate sau pasiuni uitate.

Când doare TU poți să alegi să devii un TU mai aproape de cine ești cu adevarat.

Limbajul iubirii. Umplerea paharului.

cele-cinci-limbaje-ale-iubirii-editia-a-iv-a_1_fullsize

Acum mulți ani am primit următoarea carte cadou de la soacra mea: “Cele cinci limbaje ale iubirii” de Gary Chapman.

E o carte faină, scurtă și revelatoare.

Îi voi face un rezumat scurt.

Sunt 5 moduri – limbaje – în care oamenii iși doresc să fie iubiți. De obicei un limbaj e mai pregnant decât celalte și este bine să aflii care e al tău.
Cele cinci limbaje sunt:

  • cuvintele de încurajare

“Ce frumoasă ești!”

“Ce delicioasă a fost ciorba!”

“Tu mereu rezolvi ușor problemele. Te admir!”

“Bravo!”

  • timpul acordat

Când ceea ce oferă bucurie e timpul petrecut împreună făcând cu drag aceiași activitate.

Nu uitat la TV sau film.

Ci doi oameni care sunt complet conectați unul la celălalt.

  • primirea de daruri

           Te simți apreciat/iubit când ți se oferă atenții/cadouri.

  • serviciile

Te bucură mâncare pregatită cu iubire de către partener.

Guniul dus la tomberon.

Că hainele îți sunt spălate și călcate.

  • mângâierile fizice

Te simți iubit când ești strâns tare în brațe.

Când ți se face un masaj sau iți mângaie partenerul picioarele seara când ești obosit.

Când faci sex.

Problemele apar când vorbiți limbaje diferite.

Când astepți sex dar primești gogoși.

Când vrei să te țină strâns de mână și să se uite în ochii tăi și primeși un mixer in loc.

.Dar asta se rezolvă!


Îi prezinți ce ai citit, îi comunici limbajul tau de iubire, îi poți da exemple clare de ce îți face inima să salte și incerci să aflii la rândul tău ce îl face pe partenerul tău să se simtă iubit.
Învățați să va iubiți.

Problema mea e alta.

Ce faci când în copilarie nu ai primit iubirea dupa care tânjeai? Când nu simți că ai fost iubit? Cel puțin nu cum ți-ai fi dorit tu?
Când paharul/rezervorul tău de iubire nu ajunge să fie umplut suficient acum , în prezent, pentru ca are o gaură pe fund – lipsa iubirii din copilarie

Oricâtă iubire ai primi se golește rapid. Pare imposibil să îl ții umplut la un nivel care să îți asigure binele zilnic.

Simți mereu o sete, o foame nedefinită.
Vrei să o astâmperi și desi încerci în multiple moduri – mâncare, cumpărături, relații scurte și dese, party-uri, hobby-uri, sport, animale, copii – ramâi tot așa.

Gol de conținut visând la ceva nedefinit.

Înapoi nu poți merge – în trecut – să urlii că tu ai nevoie de iubire și să ceri să ți se dea.

Poți încerca acum să ceri de la EuȘtiuToții  copilăriei. Dar probabil ca mulți nu mai sunt și cei care sunt nu au flexibilitatea să îți dea în mod compensatoriu – acum – tot ce ai fi avut nevoie – atunci.

Și rămâi cu foamea. Ai aflat care e problema și nu ai nici o soluție.

Încerci să iei iubire de la cei ce sunt acum lângă tine dar un copil nu te va iubi ca o mamă iar un soț nu te poate iubit ca un tată.
Nu e corect să le ceri.


Poți să iei frânturi de iubire de la ei cât să îți asigure minimul de subzistentă.
Și să te obisnuiești cu foame.
Să o ții mereu aproape.

Să o ții pe post de exemplu ca să nu îți înfometezi niciodată copilul.

NuȘtiu nimic

youknownothing

(Re)Apar și eu după aproproape 4 ani de zile și repet ce au zis altele mai sălbatice și mai roșcate înaintea mea: “Nu știi nimic Artificial Mom!”.


Vai dar câte am știut, câte am predicat în toate zările și către oricine se uita spre mine si vroia sa ma intrebe cât e ceasul.

Vai cât de artificială am fost! Cât de revoltată.

Acum știu și mai bine, mai bine decât oricând in viata mea!
Știu că nu știu nimic.
Știu că nu voi știi niciodată nimic despre alții și că singurul lucru la care pot să visez e ca într-o zi să știu mai multe despre mine.

Din copilarie și școală am învățat să îmi fie frică de NuȘtiu.

NuȘtiu zice că sunt mică și ușor de ignorat.

NuȘtiu crede că trebuie să fac cum fac alții, să zic ca ei, să mă îmbrac cum se îmbracă ei și cel mai important, să îi ascult pe ei.

NuȘtiu m-a făcut sa tac și sa îndur multe: mici și mari.

M-am ascuns și am evitat – viața in general – pentru ca eram mereu în umbra lui. A lui NuȘtiu.

Nu e corect mai oameni buni ca un copil sa aibă atâta apasare in piept și să nu îi fie ușor să respire.


Așa ca m-am revoltat pe NuȘtiu si pe cei care mi l-au forțat pe gat in jos atâta vreme.
M-am revoltat mult, tare și împotriva oricui avea o parere care mi se parea prea…nu știu cum să mă exprim – o să revin dupa ce îmi clarific ideile.

Să zicem ca esti mic și nou pe lumea asta. Ești o minune mică cu o sete enormă de cunoaștere, cu un sulfet burdușit de emoții incontrolabile și – mai ales! – cea mai mare tendința de a greși.
Să zicem că locuiești cu EuȘtiuTot.

Băi și EuȘtiuTot e puternic, e mare, poate  și chiar face multe, ce mai, e modelul tău în viață. Și vrei să fii ca El, îți dorești asta mai mult ca orice. Vrei ca EuȘtiuTot să fie mândru de tine așa că începi să exersezi mișcările, vorbele Lui.
Și iți ies diferite – ești prea mic și crud, încă nu ai experiența – dar ești mândru de tine și te uiți spre el, spre EuȘtiuTot să te asiguri că te-a văzut și sa vă bucurați împreună.

Îți ridici privirea și o întâlnești pe a Lui. Te-a vazut și nu ii prea place ce vede, îți zice cum să faci ca să îi placă. Primești cu bucurie indicațiile și încerci iar.

Cu fiecare încercare de a ta El e tot mai încruntat, iritat, nemulțumit. Răbdarea lui în a-ți arăta cum să îi faci pe plac scade. Timorarea și nesiguranța ta crește.

Oare cât timp va trece până când EuȘtiuTot nu te va mai iubi pentru ca ești neconform?

Gândul ăsta începe să te bântuie și să ia amploare.

Oare Îl voi supăra? Mă va certa? Mă va brusca? Sau, mai rău, mă va lăsa singur?

Aici e apogeul fricii: retragerea prezenței și iubirii Lui. Tu ești Nimic fără El.

Aici decizi: vei face orice să fii conform, vei invăța cum să faci ce faci; ce, cum și când să zici, cum să te îmbraci. Vei gândi doar cum trebuie. Vei asculta mereu fără întrebări.

Vei fi conform și EuȘtiuTot nu va avea motive să nu te iubească.

Ești în sfârșit liniștit, frica ta este calmată pentru că acum ai un plan de supraviețuire.

Ești în siguranță.

Respiri.

Problema e ca deși ani de zile reusești să fii conform vine o zi – de obicei în adolescență – când simți nevoia arzătoare de a face ceva care e opusul învățămintelor Lui. Îți înăbuşi cât poți gândurile și pornirile dar clachezi.

Să zicem că mergi după școală cu alți doi copii și manănci o înghețată. Vorbiți despre colecția de mașini din guma Turbo. Te simți bine. Te distrezi. Plănuiți ca mâine să schimbați dubluri.

Ajungi cu 15 minute mai târziu acasă.
Ești entuziasmat și vrei să împarți cu EI bucuria ta.


Dar EuȘtiuTot e supărat. Te întreabă unde ai fost. Iți taie răspunsul și iți spune câte ai fi putut păți pentru că ai mers pe AltDrum. Îți spune că L-ai speriat. Iți interzice să mai faci așa ceva.
Și pleacă.
A țipat și te-a speriat dar acum a plecat și nu vorbește cu tine cand Îl întrebi ceva. Asta doare și mai tare.


Știi sigur ca TU ești vinovat. TU L-ai suparat. TU L-ai dezamgit. TU ai stricat TOT.

TU ai mers pe AltDrum. TU L-ai făcut să fi supărat.

Și te întrebi dacă a meritat să mergi pe AltDrum. Dacă a meritat bucuria aia de 15 minute să Îl superi pe EuȘtiuTot.

Ca și copil, uneori și ca adult, e greu sa faci fața sentimentelor duale: te-ai simțit bine pe AltDrum dar EuȘtiuTot a zis că e rău.

Trebuie să fie rău atunci. Dar de ce a fost așa bine?

E copleșitoare dualitatea și ii poți face fața in doua feluri:

  • nu mai mergi pe AltDrum.
  • mergi pe AltDrum iar dar te grabesti și tremuri de frică. Acasă, când EuȘtiuTot te întreabă de ce ai întarziat 7 minute spui că v-a ținut profesoara de Mate în plus un pic. De siguranța, Îi ceri totuși scuze că ai întârziat.

La fiecare dorința de a merge pe AltDrum de acum încolo vei alege una din cele doua căi. Vei sta și te vei framânta de fiecare dată mult înainte de a decide. Și varianta aleasă te va satisface din ce în ce mai puțin. Te vei întreba mereu cum ar fi fost dacă ai fi ales CelălaltAltDrum.
Bucuria de a merge pe AltDrum scade drastic pentru că iți este mereu frică de neconformitatea ta și ce poate aduce ea.

O vreme va merge așa.

Apoi vei începe să-I testezi iubirea, să I te opui, să faci fix invers decat spune EuȘtiuTot deși îți e clar ca uneori zice bine.

Apoi te revolți pe toți și pe toate.
Decizi ca TuȘtiiMaiBine.
Nimeni nu știe mai bine decat tine, despre Nimic. TuȘtiiTot.



Revin.

Așa ca m-am revoltat pe NuȘtiu și pe EuȘtiuTot care mi l-a forțat pe NuȘtiu pe gât în jos atâta vreme.

M-am revoltat mult, tare și împotriva oricui avea o parere care mi se parea prea ca a lui EuȘtiuTot.

După o lungă revoltă – să tot fie vreo 16 ani de atunci – cu mult efort am reușit să golesc o parte din furie, căci asta implică revolta – o furie mare care nu a fost manifestată și traită la timpul ei.

L-am căutat pe NuȘtiu, cu speranța că de data asta, împreună, vom putea să mă descoperim.

E ciudată exprimarea dar coborând din revoltă în o stare mai liniștită pot recunoaște că nu am avut ocazia să aleg AltDrum-ul care e pe placul meu.

Și acum, din o poziție asumată de putere pot decide că NuȘtiu și asta e bine.

Acum Mă las să aflu singură.

MĂ las să greșesc și să ma răzgândesc de câte ori am nevoie; să caut și încerc ce mi se potrivește (de la culori preferate la stil de parenting).

Și Știu că va proces iterativ, cu suișuri și coborâșuri.